După egalul obținut pe teren propriu cu formația din Odorhei, „urșii” de la Handbal Club Sibiu vor juca sâmbătă, 13 octombrie, o nouă partidă în campionat, în deplasare la Baia Mare. Handbaliștii sibieni o vor întâlni pe CS Minaur Baia Mare în etapa a IV-a a Diviziei A, partida urmând să aibă loc de la ora 15, în Sala „Lascăr Pană”.

În etapa precedentă, handbaliștii sibieni au jucat primul meci de pe teren propriu din acest sezon, cu HC Szejke Odorhei, fiind extrem de aproape de a obține prima victorie din campionat. Elevii antrenați de Dorin Purcărea și Matei Damian au început bine partida, conducând pe toată durata primei reprize. Meciul s-a echilibrat în repriza secundă, când adversarii au fost mai prezenți în joc, partida terminându-se la egalitate, 22-22.

Pentru HC Sibiu urmează astăzi un nou meci în deplasare, pe terenul celor de la CS Minaur Baia Mare.

„Ne așteptăm la un meci foarte greu, pentru că la echipa din Baia Mare vor evolua și jucători de la echipa din prima ligă. Va fi un meci greu, la fel ca toate din acest campionat. Noi avem o serie de meciuri foarte apropiate, iar lotul nostru fiind unul restrâns, se acumulează oboseala. Sperăm totuși la o prestație bună”, a declarat președintele HC Sibiu, Matei Damian.

Urmează meciul din Cupa României

Luni, 15 octombrie, HC Sibiu va disputa o partidă extrem de importantă, urmând să întâlnească în 16-imile Cupei României pe SCM Poli Timișoara, formație care activează în Liga Zimbrilor.

Meciul va avea loc la ora 17, în Sala Transilvania, iar HC Sibiu contează pe o prezență numeroasă a suporterilor în tribune.

Articolul precedentUPDATE: Alertă națională de seism
Articolul următorBRAŞOV | UPDATE. ISU participă la exerciţiul “Seism 2018” de la București cu forțe și mijloace