HC Sibiu a încheiat cu o victorie meciul din etapa a 3-a a Diviziei A, disputat în Sala Transilvania.

„Urșii” s-au impus în fața formației de pe locul secund în Seria D, HC Szejke Odorhei, cu scorul de 28-27, la finele unui joc în care au condus și cu patru goluri.

Victorie pentru Handbal Club Sibiu în primul meci de pe teren propriu din 2019

Handbaliștii sibieni au primit miercuri, 20 februarie, vizita celor de la HC Szejke Odorhei, pe care au reușit să îi învingă la o diferență de un gol: 28-27. „Urșii” au început bine meciul și au reușit să se păstreze la conducere până la pauza jocului, când tabela de marcaj indica scorul de 14-13 în favoarea handbaliștilor sibieni. Meciul s-a menținut echilibrat până spre final, când adversarii au preluat conducerea. Din fericire, jucătorii HC Sibiu au preluat din noufrâiele partidei, câștigândun nou meci pe teren propriu.

„Așa cum spuneam și înaintea jocului, ne așteptam la un meci foarte dificil, echilibrat. Știam că echipa oaspete e o echipă bună, disciplinată, care venea la noi să ia toate punctele puse în joc. Ne-am pregătit bine jocul, am avut tot lotul apt pentru acest joc și, implicit, mai multe soluții. Am arătat ca o echipă, am avut încredere în jocul nostru pentru că au fost momente mai grele în joc,când oaspeții au luat conducerea,și acolo nu amcedat cum făceam în alte partide. Îi felicităm pe toți băieții pentru determinarea și caracterul arătat în joc și le mulțumim mult suporterilor noștri pentru sprijin”, a declarat președintele HC Sibiu, Matei Damian.

Principalul marcator al HC Sibiu a fost Radu David, care s-a remarcat cu 12 goluri. Răzvan Briotă, Mihai Blaga și Robert Micloș au înscris câte 4 goluri, Ovidiu Pasere 3 goluri și Horațiu Căpățînă un gol.În etapa următoare, HC Sibiu joacă în deplasare cu CS Minaur Baia Mare, sâmbătă, 23 februarie.

Articolul precedentUPDATE / Accident pe DN14, la ieșire din Mediaș. Trei persoane rănite
Articolul următorSibian reținut după ce și-ar fi înșelat clienții care închiriau mașini de la el. Prejudiciul creat e de aproximativ 140.000 de lei