La Consiliul Județean Sibiu a avut loc joi ședința solemnă de 1 Decembrie, la care au participat, alături de consilierii județeni, ÎPS dr. Laurenţiu Streza – Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Excelenţa Sa Reinhart Guib – Episcop Evanghelic, G-ral de brigadă, prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan – comandantul Garnizoanei Sibiu, subprefectul Județului Sibiu Horațiu Marin, primarul Municipiului Mediaș Gheorghe Roman, parlamentari, consuli, și alți oficiali.

Contribuția sibienilor la Marea Unire a fost evocată de Alexiu Tatu, şeful Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale ale României.

La festivitate a fost prezent și primarul localității Soultzmatt-Wintzfelden din Franţa, Jean-Paul Diringer. În această localitate, înfrățită cu comuna Gura Râului, se află un cimitir în care sunt înmormântaţi 678 militari români care au căzut la datorie în Primul Război Mondial.

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, i-a oferit primarului Jean-Paul Diringer o plachetă în semn de preţuire pentru modul în care contribuie la comemorarea eroilor români.

În mesajul său de 1 Decembrie, Daniela Cîmpean a mulțumit pentru urările transmise de sibieni pentru România, ca răspuns la apelul lansat de Consiliul Județean Sibiu la începutul lunii noiembrie: ”Dragă Românie, vreau să îți urez La Mulți Ani și dacă poți, încearcă să devii o țară măreață!” a fost unul dintre mesajele primite de la copiii din județul Sibiu.

“În dezvoltarea României, Sibiul a jucat un rol central încă dinainte de 1918 și continuă să inspire și să încurajeze destinul european al României.(…) Haideţi să fim uniţi în spatele unei viziuni comune pentru România, pentru o ţară în care să ne dorim să trăiască şi copiii copiilor noştri”. Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, peste 100 de elevi din școlile generale din județ, au răspuns la întrebarea „Tu ce urezi României de ziua ei?”. Cele mai frumoase răspunsuri au fost transpuse pe un banner ce va fi amplasat de 1 Decembrie pe Bd. Corneliu Coposu, în apropiere de Teatrul Național Radu Stanca Sibiu”, arată un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Sibiu.

A urmat un moment de colinde și cântece patriotice susţinut de Corul „Concertino” al Şcolii „Aurel Decei” din Gura Râului, coordonat de prof. Ioan Motronea. În finalul evenimentului, toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii în curtea Consiliului Județean Sibiu, care a răsunat de acordurile instrumentiștilor de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu.

Articolul precedentPeste 100 de poliţişti în stradă, în minivacanţa de 1 Decembrie
Articolul următorFC Hermannstadt primește vizita formației Concordia Chiajna, de Ziua Națională a României