Reprezentanții Șelimbărului organizează, pentru al doilea an consecutiv, o ediție a Târgului de Crăciun. Evenimentul de anul acesta se anunță mai mare decât cel de anul trecut și se va desfășura într-o locație nouă și mult mai încăpătoare. Astfel între 15 și 23 decembrie o zonă din parcarea Shopping City Sibiu se transformă într-un adevărat tărâm al sărbătorilor de iarnă. Vor fi concerte, căsuțe cu produse specifice sărbătorilor de iarnă și un patinoar de dimensiuni mari.

Concerte de top – Andra, Fuego, Gașca Zurli, Vescan, Bibi

Târgul de Crăciun Șelimbăr 2018 aduce concerte cu artiști în vogă din peisajul muzical românesc. Startul maratonului artistic este dat de Fuego, pe 15 decembrie. În deschiderea concertului, pe scena din arealul târgului susțin un recital Simi Deac și Eugen Mihăilă.

Pe 16 decembrie. Gașca Zurli pun în scenă un spectacol special pentru ei, iar în deschidere, Andra Gogan promite și ea un recital electrizant.

Pe 22 decembrie înainte de Sărbătoarea Crăciunului vor concerta Narcisa Suciu și Andra. Seria de concerte se încheie pe 23 decembrie cu Bibi și Vescan.

Patinoar de mari dimensiuni

Patinoarul care se deschide la Târgul de Crăciun de la Șelimbăr va avea o suprafață de peste 800 de metri pătrați, iar acesta va fi la dispoziția tuturor ce vor să patineze, atât pe perioada Târgului de Crăciun Șelimbăr, dar și după încheierea acestuia.

Târgul de Crăciun Șelimbăr este un eveniment organizat de Asociația Sibiul de Odinioară și Agenția Grey Projects, cu sprijinul Shopping City Sibiu și cofinanțat de Consiliul Local Șelimbăr prin Primăria Șelimbăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here