UPDATE: Pompierii transmit că echipajele SMURD au preluat și transportat la spital pentru investigații suplumentare doi bărbați și o femeie acuzând dureri. Restul persoanelor implicate au refuzat transportul la spital.

Știre inițială: Șapte persoane primesc îngrijiri medicale în urma unui accident de circulație. Totul s-a petrecut pe DN 1, la km. 299, zona Veștem. Se pare că pe fondul vitezei neadaptate, șoferul unui microbuz, în care se mai aflau 6 pasageri, toți adulți, în timp ce se deplasa pe sensul Veștem – Sibiu, a pierdut controlul direcției și s-a lovit de un cap de pod. În urma impactului microbuzul a ieșit în afara carosabilului. Șoferul are aproximativ 40 de ani și este din Arad.

La fața locului a intervenit descarcerare, autospeciala de stingere cu apă și spumă, ambulanța Smurd prim ajutor, ambulanța terapie intensivă mobilă, ambulanța transport victime multiple și o ambulanță Saj. Toate cele șapte victime primesc îngrijiri la fața locului. Este vorba despre patru femei și trei bărbați.

Traficul în zonă se desfășoară îngreunat.