Guvernul României a aprobat Proiectul de Hotărâre pentru modificarea HG nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi a conţinutului acestora. Proiectul a fost propus de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și vizează schimbarea culorii din roşu-vişiniu, în roşu – închis, pentru a fi mai vizibil, dar și alte noi modificări. 

Noul pașaport va avea stema țării gravată 3 D și completată cu o coroană. De asemenea, pe a doua copertă a paşaportului vor apărea noi mențiuni.

Modificări vor fi făcute și la Paşaportul electronic diplomatic, cel de serviciu şi cel simplu. Acestea vor avea rubrici identice, însă culorile vor fi diferite. Conform cerințelor europene, cel diplomatic este negru, iar cel de serviciu are culoarea albastră.

Aceasta nu este prima modificare făcută de Ministerul de Interne. Anul trecut, valabilitatea paşapoartelor a fost prelungită de la 5 la 10 ani.

Proiectul de Hotărâre urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here