Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a dat, miercuri seara, un Ordin de Ministru prin care suspendă toate cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar. Decizia a fost luată la recomandarea Ministerului Sănătății, în urma numeroaselor cazuri de gripă raportate la nivel național. Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au declarat a două săptămâni cu caracter epidemic. În cazul în care va mai urma o astfel de săptămână, în România va fi declarată epidemie de gripă.

Informația a fost confirmată și de Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.

„Școlile din Sibiu vor fi închise vineri, 25 ianuarie, din Ordin de Ministru”, a spus acesta.

O informare de acest gen au primit și gădinițele care vor fi, de asemenea închise.

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei, la nivel național, a ajuns la 29, conform unei a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.