Un incendiu a izbucnit luni seară la una dintre cabanele unui complex din Râu Sadului.

Acesta a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră de către pompieri. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Sibiu.
Potrivit Cristinei Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, nu erau turiști în interiorul cabanei și nu au fost victime suprinse de incendiu. Era cabana unde locuiau doar proprietarii.
Conform ISU Sibiu, a ars mansarda cabanei pe o suprafață de aproximativ 50 mp și s-a deteriorat parterul.