Trei sibieni, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, s-au ales cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, după ce au fost prinși de polițiști că au sustras scule folosite în construcții dintr-o clădire neterminată. Polițiștii spun că cei trei au fost depistați vineri, 8 februarie, în jurul orei 02:00, în Cartierul Arhitecților din orașul Cisnădie, având asupra lor mai multe bunuri a căror proveniență nu au putut să o justifice. 

Ulterior s-a stabilit că, cei trei ar fi pătruns într-o clădire aflată în construcție, pe o ușă lăsată descuiată, de unde ar fi sustras mai multe scule folosite în construcții. Prejudiciul creat s-a ridicat la suma de 500 de lei. Polițiștii au reușit identificarea persoanei de la care se furaseră bunurile, iar acestea au fost înapoiate.

„În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar față de cei trei bărbați s-a emis ordonanță de reținere 24 de ore. La data de 9 februarie a.c., reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au dispus față de persoanele în cauză aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, spun polițiștii.

Cercetările continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor trei sibieni.