UPDATE, ora 13.45:

Potrivit lui Decebal Todăriţă, în urma accidentului rutier din această dimineaţă de pe DN1, zona Avrig, la UPU Sibiu au fost aduse două paciente de 23 respectv 24 ani.

“Pacienta de 23 de ani a fost adusă în stare foarte gravă, intubată. Aceasta a fost diagnosticată cu TCC sever, fracturi craniene, hemoragie cerebrală. Este în comă, internată în cadrul secţiei de Terapie Intensivă. Pacienta de 24 de ani a suferit contuzii şi traumatisme, i se efectuează încă investigaţii, este stabilă, conştientă şi este posibil să plece cu recomandări medicale”, spune Todăriţă, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.

Ştire iniţială:

Un accident grav a avut loc luni dimineață pe DN1, în zona Avrig. Două tinere au fost rănite.

Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări, s-a stabilit că o tânăra în vârstă de 22 de ani, din Avrig, în timp ce conducea un autoturism spre casă, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu ansamblul TIR condus regulamentar din sens opus.
În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto și a pasagerei, în vârstă tot de 22 de ani, din Cristian.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD și un echipaj de descarcerare. Victimele au fost scoase din autoturism, iar la fața locului una dintre tinere a avut nevoie de manevre de resuscitare. “Femeia a fost scoasă din stop cardio – respirator. Cealaltă femeie este policontuzionată. Amândouă vixtimele sunt transportate la UPU Sibiu”, spune Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Traficul în zonă, după producerea accidentului, a fost complet blocat, iar la această oră se desfășoară alternativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here