Un tânăr de 18 ani din județul Mureș a intrat marți seară cu mașina într-un arbore de pe marginea părții carosabile.

Acesta a pierdut controlul autoturismului pe DC 26, între localitățile Laslea și Mălâncrav și a ieșit în afara părții carosabile.
Impactul a dus la rănirea ușoară a conducătorului auto și gravă a pasagerului, un alt tânăr în vârstă de 22 de ani, din același județ, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest context, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.