O șoferiță care conducea un autoturism înmatriculat în Sibiu a fost implicată, în jurul amiezii, într-un accident rutier, pe DN 13 E60, în localitatea Bălăușeri, județul Mureș. Se pare că femeia este vinovată de producerea accidentului.

Totul s-a petrecut la ieșirea de pe DJ 142 pe DN13 E60, unde, șoferița nu a acordat prioritate unei autoutilitare, înmatriculate în județul Maramureș, care circula pe drumul prioritar din direcția Târgu Mureș-Sighișoara și a intrat în coliziune cu aceasta. A pierdut, astfel, controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma accidentului a fost rănită conducătoarea autoturismului și o pasageră aflată în autoturismul condus de aceasta. Ambele victime au fost transportate la U.P.U. Târgu Mureș, pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Mai multe detalii și fotografii găsiți pe Realitatea de Mureș.