UPDATE, ora 15.20: Potrivit administratorul resortului de schi Arena Platoș, totul a pornit în urma îmbarcării a doi turiști nepracticanți ai sporturilor de iarnă, s-a produs un balans lateral ce a determinat ieșirea de pe o rolă a cablului tractor. “Sistemul de siguranță a functionat prompt și a oprit instantaneu funcționarea instalației. Întrucât repoziționarea cablului pe rolă este o operațiune de durată, s-a decis evacuarea turiștilor de pe instalație cu echipamentul de salvare din dotare, cu personal instruit”, a spus acesta.
Cinci turiști au fost coborâți de la înălțime mică prin intermediul unei scări, cinci au fost coborâți în rapel iar in cazul ultimilor trei s-a reușit pornirea la viteză de revizie a instalației fiind aduși in siguranță la zona de debarcare.
“Nu a fost o defecțiune. La operațiune au contribuit trei angajați ai Arenei Platoș și trei ai Serviciului Public de Salvamont”, mai arată reprezentanții Arena Platoș.

Știre inițială:

Telescaunul de la Arena Platoș s-a defectat, duminică, în jurul prânzului.

Opt persoane au fost coborâte pe corzi, până la remedierea provizorie a defecțiunii.
“Un defect la telescaunul de la Arena Platoș a impus evacuarea de urgență a turiștilor aflați pe cablu. Instalația este oprită acum pentru revizie. Nu s-au inregistrat alte probleme”, spune Adrian David, șeful Salvamont Sibiu.