Elevii pot deveni, pentru o oră, președinte sau consilier județean.

În săptămâna 15 – 19 aprilie, Consiliul Județean Sibiu propune elevilor din județul Sibiu care doresc să fie pentru o oră președinte sau consilier județean activitatea ”Cultura civică, ALTFEL”.

Consiliul Județean Sibiu vine în întâmpinarea programului “Săptămâna Școala Altfel” și lansează unităților de învățământ liceal din județ invitația la o activitate practică de cultură civică, alături de președintele Daniela Cîmpean și echipa de conducere a instituției.

În fiecare zi, din săptămâna 15 – 18 aprilie, între orele 10 – 11, elevii vor vizita sala de ședințe unde se iau deciziile ce privesc județul Sibiu. Se vor discuta atribuțiile Consiliului Județean Sibiu, relația cu primăriile și modul în care cetățenii pot influența viața comunităților lor prin dialogul cu autoritățile publice locale.

”Este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a sprijini educarea tinerilor, care include și cultura civică. Astfel am lansat invitația tuturor liceelor din județul Sibiu de implica elevii în cadrul Programului Școala Altfel la o activitate de Cultură civică, ALTFEL. Prin acest demers ne dorim să prezentăm elevilor activitatea Consiliului Județean Sibiu, modalitatea în care cetățenii pot fi implicați în deciziile de la nivelul județului, precum și impactul pe care implicarea lor îl poate avea asupra viitorului comunității din care fac parte”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Sibiu.

Unitățile de învățământ din județ care sunt interesate se pot înscrie în perioada 5 – 10 aprilie, la Consiliul Județean Sibiu, prin persoana de contact Ioana Căpățînă, purtător de cuvânt, la email: [email protected]