Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în turneu, la Ankara, spectacolul „Der Fleck” în regia Letei Popescu.

Spectacolul va avea șase reprezentații, în cadrul celei de-a cincisprezecea ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Little Ladies, Little Gentlemen”, ce are loc în capitala Turciei, în perioada 25 aprilie – 5 mai.

„Der Fleck (ro: Pata)” are la bază povestea unei pete care e supusă unor analize de laborator. Lumea devine astfel una microscopică, în care întâlnim o gumă de mestecat uriașă sau o varietate de scame jucăușe. Pentru cei mai mici dintre spectatori, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, spectacolul este unul senzorial, cu imagini multiple și personaje cu care se poate interacționa fără frică. Pentru părinți, „Pata” este un îndemn la liniștea cu care putem privi problemele pe care le avem. „Pata a pornit din libertatea pe care mi-a dat-o managerul teatrului la primele discuții. Știam doar că mă adresez unor spectatori sensibili la imagine și implicit părinților acestora, sensibili la mesaj. Așa s-a născut un text dedicat părinților, dar pe limba copiilor, și un joc de imagini dedicat copiilor, dar magic și pentru părinți”, a declarat Leta Popescu.

Producția de la Sibiu îi reunește pe scenă pe actorii Hansel Andrei, Mara Căruțașu, Angela Páskuy, Claudia Stühler și Jenő Major.

Spectacolul este construit în decorul și costumele create de Oana Micu, pe muzica compozitorului Marius Popa și mișcare scenică de Farid Fairuz. Traducerea și adaptarea textului în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar.

Producția Teatrului “Gong” din Sibiu va fi prezentată publicului din Ankara, în limba germană, pe scena Teatrului “Irfan Șahinbaș Sahnesi”, la invitația Ministerului Culturii și Turismului, Teatrele de Stat din Turcia, Departamentul de Relații Internaționale și Festivaluri.

Actorii sibieni vor prezenta câte două reprezentații pe zi, în datele de 2, 3 și 4 mai.