În perioada 17 – 19 mai, la Sibiu are loc Turneul Final al Campionatului Național de Fotbal Unificat în 7 organizat de Federația Română de Fotbal și Fundația Special Olympics. Evenimentul are loc în cadrul proiectului paneuropean „Getting Every Girl on the Football Pitch” (Fiecare fată poate juca fotbal).

La turneu vor participa 16 echipe formate din 200 de sportive și sportivi cu și fără dizabilități intelectuale. Este vorba despre 12 echipe de Fotbal Unificat Fete și 4 echipe de Fotbal Unificat Băieți.

Participanții provin din 14 județe: Alba, Arad, Brăila, Cluj, Galați, Gorj, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea. Meciurile din cadrul turneului se vor juca pe terenul de antrenament din vecinătatea imediată a Stadionului Municipal din Sibiu.

„Poți să ții pasul cu fetele” este un nou proiect susținut de Uniunea Europeană, care are ca scop încurajarea fetelor cu și fără dizabilități intelectuale să joace fotbal unificat.

Terenurile de fotbal din 20 de țări din întreaga Europă (Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finalnda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Olanda) vor găzdui, în această vară, fetele cu și fără dizabilități intelectuale din cadrul acestui proiect.

Evenimentele sportive Special Olympics – concomitent cu campania europeană de conștientizare – urmăresc să demonstreze că fiecare fată merită să aibă oportunitatea de a juca fotbal.

Turneul este susținut de Special Olympics și Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus +. În România, organizarea Turneului Final al Campionatului Național de Fotbal Unificat în 7 este susținută de Federația Română de Fotbal și de Ministerul Educației.

Detalii, video, fotografii vor fi postate pe tot parcursul campaniei pe pagina de Facebook Special Olympics România și pe contul de Instagram.