BC CSU Sibiu luptă astăzi pentru a tranșa seria care o poate propulsa, după 20 de ani, în finala campionatului. Partida a început la ora 17.15.

Baschetbaliștii sibieni sunt la o victorie de finala Ligii Naționale de Baschet, după cele două victorii clare reușite pe teren propriu, în cadrul seriei din Semifinale cu SCM U Craiova. Seria s-a mutat în Bănie, iar BC CSU Sibiu joacă astăzi meciul al treilea, de a 17:15.

”Ne așteaptă un meci 3 foarte greu. Sunt convins că jucătorii Craiovei vor avea o izbucnire  de orgoliu, după cele două victorii concludente pe care noi le-am făcut acasă. Speră că vom reuși să ținem ritmul de apărare din cele două meciuri pe care le-am avut și că vom reuși să încheiem seria din trei meciuri. Acesta ar fi obiectivul nostru. Vom vedea dacă vom reuși, dar, în orice caz, este evident că suntem favoriți la calificarea în finală și cu siguranță vom facetot ceea ce depinde de noi să nu ajungem la meciul 5”, a spus Dan Fleșeriu, înaintea meciului din această seară.

În meciul 1, BC CSU Sibiu a învins Craiova, în Sala Transilvania, scor: 83-61,  iar în meciul 2, disputat tot în fața propriilor fani, galben-albaștrii și-au atribuit victoria la scorul de: 88-59.

După partida din această seară, dacă va fi nevoie, meciul 4, se va disputa duminică, de la 16.45.