Răsturnare de situație în cazul accidentului produs aseară, 17 mai, la ieșirea din Sibiu spre Agnita, în care a fost implicat un biciclist ce a decedat. Polițiștii anună că, în urma administrării probatoriului, a vizionării camerelor de luat vederi din zonă și audierii mai multor martori, precum și a tinerei în vârstă de 27 de ani, s-a stabilit faptul că nu tânăra a condus autoturismul în momentul producerii accidentului, ci o rudă a acesteia, o femeie în vârstă de 53 de ani.
Au fost stabilite și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„La data de 17 mai, în jurul orei 20:30, în timp ce femeia în vârstă de 53 de ani conducea autoturismul spre Agnita, la ieșirea din municipiul Sibiu, pe viaduct, a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a acroșat un biciclist care circula pe aceeași direcție de mers. Imediat după producerea evenimentului, femeia a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Din păcate, accidentul rutier s-a soldat cu decesul biciclistului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Bungard.
Polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.