Sibiu Streetball revine cu o nouă ediție în perioada 8-9 iunie. Competiția de baschet 3×3 reunește la start 62 de echipe, grupate în cinci categorii: U10 – 4 echipe, U13 – 18 echipe, U15 – 4 echipe, Open Masculin – 19 echipe și Open Feminin – 17 echipe.

Sportivii amatori și profesioniști din țară și străinătate se vor întrece pe două terenuri amplasate în parcarea Sălii Transilvania, sâmbătă, 8 iunie în intervalul orar 9:00 – 22:00 și duminică, 9 iunie de la 10 la 18.30. În caz de vreme nefavorabilă competiția se va muta în interiorul sălii.

Sibiu Streetball este un eveniment organizat de de Asociația Club Sportiv Eco Team Sibiu împreună cu Agenția Grey Projects și cofinanțat de Primăria SIbiu prin Agenda Sport 2019.