Victorie obținută de fotbaliștii de la FC Hermannstadt care au jucat împotriva celor de la Universitatea Cluj – Napoca. Meciul, care s-a disputat pe „Cluj Arena” s-a încheiat cu scorul de 0-2 pentru sibieni. 

Prima repriză a meciului s-a încheiat 0-0, ambele echipe jucând defensiv, iar sibienii nevând niciun șut pe poarta clujenilor. În repriza a doua însă, sibienii au înscris două goluri în două minute. Primul gol a fost dat de Petrescu, în minutul 79, iar cel de-al doilea  de Tsoumou. Meciul s-a încheiat după trei minute de prelungiri, fără ca scorul să mai fie schimbat.

Tot în minutele de prelungiri, pe teren a avut loc și un incident. Un fan a reușit să intre pe teren și să traverseze gazonul până să fie oprit de jandarmi.

Meciul s-a jucat în barajul pentru menținerea  în Liga 1. Următorul meci se va juca la Sibiu, miercuri, 12 iunie.