Zeci de mii de oameni pe străzile Sibiului în acest weekend prelungit au venit să admire spectacolele itinerante și concertele în aer liber. Alte mii de spectatori au fost încântați de selecția propusă de organizatori în programul Indoor.

Unul dintre cele mai aclamate spectacole a fost „Izvorul dansului”, o colaborare între coregrafii Colin Dunne și Sidi Larbi Cherkaoui, inspirată din ritmul și sunetul dansului tradițional irlandez al lui Dunne. Publicul a dăruit aplauze furtunoase trupei canadiene Machine de Cirque pentru „Stelele circului contemporan”, un spectacol fabulos în care teatrul, dansul, acrobațiile, jongleriile și arta contemporană s-au îmbinat perfect.

Dansul israelian a fost și el prezent în acest prim weekend la FITS prin compania Vertigo, revenită la Sibiu cu o nouă propunere pentru publicul deja obișnuit cu excelența coregrafică. Noul spectacol de dans al coregrafei Noa Wertheim se axează pe dorința individului de a se întregi, într-o realitate fragmentată a universurilor sociale și spirituale pline de provocări. Spectacolul „Doi în unu” antrenează atât lumea interioară, cât și pe cea exterioară, acordând atenție ecourilor venite din diferite direcții în procesul de dezvoltare a relațiilor metaforice dintre apropiere și depărtare, sine și celălalt.

Pentru săptămâna care urmează, organizatorii FITS au pregătit spectacole-eveniment, atât în stradă, cât și în săli – Joy/Bucuria lui Pippo Delbono, Starea de asediu/State of Siege de la Théâtre de la Ville-Paris și Venezuela, de la Batshva Dance Company fiind doar trei dintre acestea. De asemenea, continuă conferințele speciale, spectacolele-lectură și lansările de carte, atât la Librăria Habitus, cât și la Humanitas.

Circul contemporan va fi din nou prezent la Redal Expo cu spectacolul „All Genius All Idiot”, care face haz de absurditățile vieții, ilustrând comportamentele umane cele mai animalice prin intermediul unor trucuri specifice acestei arte a spectacolului. Compania Svalbard împinge limitele circului contemporan dincolo de imaginație, realizând o combinație cu elemente de teatru, dans și muzică live în acest spectacol original care vă va surprinde prin dimensiunea de suprarealism și talent ieșit din comun. Spectacolul „All Genius All Idiot” include elemente de chinese pole, mers pe sfoară la înălțime, stat în mâini și acrobații, totul pe o coloană sonoră live.

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, multipremiat la cea mai recentă Gală a Premiilor UNITER, revine la FITS și are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Inspirat de această tradiție artistică japoneză, Silviu Purcărete realizează un spectacol european folosind textul, regulile și spațiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.

Organizatorii festivalului reamintesc de aplicaţia de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerilor UniCredit Bank, care Nu uitați de aplicaţia de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerului UniCredit Bank, care te ajută să fii mereu conectat la tot ce se întâmplă în festival: program spectacole, bilete, locațiile spațiilor de joc, personalizare experiență – și care poate fi descărcată accesând Google Play și App Store.

Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17). În timpul festivalului, Agenția este deschisă zilnic, între orele 10 – 20.

Pe site-ul festivalului (www.sibfest.ro) se pot găsi informații despre întregul program și prețul biletelor.