Cunoașterea profilului unui infractor precum și modurile de operare utilizate de acesta ne pot ține la distanță de pericolul de a fi tâlhărit.

Astfel, polițiștii sibieni vin în sprijinul cetăţenilor cu sfaturi și recomandări preventive, al căror rol este acela de a vă proteja de riscurile induse de lipsa celor mai elementare modalități de protecție a bunurilor personale.

Iată câteva moduri de operare de care infractorii fac uz:

– distragerea atenției victimei sub diverse pretexte: infractorii solicită informații despre o anumită locație, întreabă cât este ceasul, după care acționează rapid prin smulgerea obiectului vizat;

– surprinderea victimei: infractorul se apropie de victimă alergând, de obicei dintr-o direcție din care nu poate fi observat, îi smulge bunul și fuge cu acesta;

– profită de condițiile favorizante oferite de anumite zone: urmărește victima până când aceasta ajunge în locuri izolate, mediul propice care le permite să acționeze fără martori.

Poliţiştii sibieni recomandă să evitați preocupările care vă distrag atenția, precum transmiterea de sms-uri, vorbitul la telefon, accesarea internetului sau a rețelelor de socializare, atunci când vă aflați pe stradă, să evitați să vă deplasați pe alei întunecate, străzi izolate sau necirculate, să păstrați poșeta/borseta în fața dumneavoastră, protejate de unul dintre brațe, iar dacă vă simțiți urmăriți să cereți ajutorul unei persoane de încredere sau să anunțați poliția.