Gaz Metan a câștigat derby-ul județean cu FC Hermannstadt, scor 2-0.

Căpitanul Marius Constantin din lovitură de pedeapsă și Nasser Chamed au semnat reușitele alb-negrilor. Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă. Gaz Metan a jucat cu un om în plus de la finalul primei reprize după eliminarea lui Andrei Cordea, iar în ultimele zece minute a avut chiar doi oameni în plus, în condițiile în care Răzvan Dâlbea a fost și el eliminat.

Prima repriză a partidei disputate vineri după-amiază la Târgu-Mureș a fost una cu puține ocazii de poartă. FC Hermannstadt a avut o șansă mare de gol în minutul 36, atunci când în urma unui corner bătut de Cordea de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Alexandru Dandea care a reluat spre poartă dar Răzvan Pleșca a reușit să rețină. Cea mai importantă fază a primei reprize s-a petrecut în primul minut de prelungiri. Andrei Cordea a văzut roșu direct după ce a intrat cu talpa direct pe tibia lui Neluț Roșu.

La două minute de la reluarea jocului, Valentin Crețu a fost faultat în careul de 16 metri de Lucian Buzan, iar centralul Sebastian Colțescu a indicat punctul cu var. A executat și transformat căpitanul Marius Constantin. Peste doar cinci minute, Darius Olaru a driblat  mai mulți adversari și a tras la poartă, pe jos, din poziție centrală, însă portarul sibienilor a reținut mingea. În minutul 57, lovitura de cap a lui Ionuț Larie a trecut pe lângă poartă, iar apoi în minutul 70 Sergiu Buș a trimis din cădere, dar mingea a trecut pe lângă bară. Peste încă un minut, Darius Olaru a trimis foarte bine o minge în centrul careului de 16 metri, iar Nasser Chamed a dus scorul la 2-0. În minutul 84, FC Hermannstadt a rămas în nouă oameni după ce Răzvan Dâlbea a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu.