Viorica Dăncilă, prim-ministrul României și președintele PSD, s-a aflat sâmbătă seară la Sibiu, la conferința județeană a organizației, în cadrul căreia s-a decis ca Bogdan Trif, care a fost singurul candidat, să conducă în continuare PSD Sibiu.

Aceasta a fost așteptată, la amiază, de aproximativ 20 de protestari, cu care, însă, nu s-a întâlnit, Dăncilă intrând în clădirea Centrului Cultural “Ion Besoiu” prin altă parte.
“Eu am intrat pe intrarea principală. În partea laterală au stat cei care au manifestat. Să știți că am avut dorință de dialog și am întrebat dacă vor ceva, să vorbească, să solicite ceva. Nu au vrut nimic. Ca de obicei, au fost câteva persoane care cred că jignirile sunt constructive pentru această țară și pentru acest județ. Eu știu că aici la Sibiu sunt aomeni onești, pașnici, care preferă dialogul, oameni pe care îi apreciez foarte mult. Și cred că astfel de manifestări nu fac bine județului. Cred că în România trebuie să aducem normalitatea. O bătălie politică trebuie să fie pe proiecte, pe argumente, dar în același timp trebuie să dăm dovadă de respect. Pentru că respectul impune respect. Cred că noi întotdeauna am arătat că știm să respectăm și știm să ne comportăm. Și nu e normal ca 20 de persoane să fie cele care să facă regula și efectiv să distrugă o imagine. Eu am încredere că aici la Sibiu oamenii sunt altfel. Cunosc foarte mulți oameni de la Sibiu, am mulți prieteni aici și îi apreciez foarte mult. Deci nu mi-a fost teamă, nu-mi este teamă, nu am să fac niciun pas înapoi pentru că cineva țipă sau jignește. Jignirile sunt atributul oamenilor slabi, iar eu cred că noi suntem oameni puternici, care știm să mergem înainte. Ei așteaptă să țipe, nu vor să dialogheze!”, a declarat Dăncilă, într-o conferință de presă.
În cadrul dezbaterilor PSD, la care presa nu a avut acces, s-a discutat despre proiectele viitoare.
“Am ascultat foarte mulți primari, mulți membri ai PSD de aici de la Sibiu, am vorbit despre realizări, dar și despre lucruri care au fost deficitare în desfășurarea organizației PSD Sibiu și am creionat programul de activități pentru perioada următoare. O să plec de la Sibiu cu multă încredere în organizația de aici, care are de dus o luptă foarte mare… Știm că de la Sibiu este și domnul președinte Iohannis, este și candidatul USR, domnul Dan Barna… Eu sunt convinsă că organizația de aici va obține un rezultat bun la alegerile prezidențiale. Un rezultat bun înseamnă foarte multă organizare. Înseamnă ca fiecare organizație din județ să își asume un rezultat la alegerile prezidențiale”, a mai spus președintele Partidului Social – Democrat.
Dăncilă a comentat, pe scurt, și rezultatele obținute de PSD la europarlamentare. “Nu este bun rezultatul de la europarlamentare. Nu numai la Sibiu. Rezultatul ne-a dezamăgit. Este un rezultat pe care ni-l asumăm, dar care cred eu că nu reflectă modul în care PSD poate să fie reprezentat la următoarele alegeri. Învățăm din greșelile făcute și, bineînțeles, prin dialog cu oamenii, prin participarea la întâlnirile cu oamenii, pentru a fi mai apropiați de ei, sperăm să avem un rezultat mai bun. (…) Cred că trebuie să avem program de campanie pe fiecare județ în parte și, bineînțeles, la nivel național. Un alt lucru care cred eu că nu a funcționat bine este cel legat de comunicare. Acest Guvern a luat foarte multe măsuri bune pentru oameni, dar nu le-a comunicat așa cum trebuia. Am mers pe o singură temă, o temă legată de justiție, iar acest lucru a făcut ca o parte dintre cetățeni să se desprindă de PSD, pentru că ceea ce comunicam noi nu se plia pe ceea ce își doreau cetățenii. Și am văzut că 1,5 milioane de oameni nu s-au prezentat la vot, cetățeni care erau votanți PSD. Nu au votat nici cu alte partide, nu ne-au susținut nici pe noi. (…) Trebuie să mergem mai mult în teritoriu. Vom ajunge în fiecare județ pentru a identifica problemele din fiecare județ și a prelua problemele ridicate de oameni”, a mai precizat Dăncilă.
Alături de Dăncilă, la Sibiu s-au aflat Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD, ministrul Finanțelor Publice, și Mihai Fifor, secretarul general al PSD.

Publicată de Partidul Social Democrat pe Sâmbătă, 20 iulie 2019