Viorica Dăncilă, prim – ministrul României și șeful PSD, a declarat, sâmbătă, la Mureș, că știe că la Sibiu, în această după-amiază, va fi așteptată de aproximativ 100 de persoane care își vor exprima nemulțumirile față de Partid și guvernare.

“Vorbeam cu Mihai Fifor și îmi spunea că sunt vreo 100 de cetățeni care ne așteaptă acolo, nu cu intenții bune. Sunt dintre cei care s-au învățat că pot rezolva lucrurile prin jigniri, țipete, cuvinte urâte. Nu ne este teamă, pentru că știm că în spatele nostru sunt oamenii care procedează altfel. Sunt oameni demni și înțelepi și care înțeleg că regulile într-o țară nu se fac prin violență. (…) Problema nu este faptul că au o nemulțumire față de Executiv, pentru că dacă există o astfel de nemulțumire avem toată deschiderea către un dialog, să vedem ce îi nemulțumește, cum putem răspunde acestor nemulțumiri. Întotdeauna am dat dovadă de deschidere. Problema este că de câte ori am mers în anumite localități și am fost întâmpinați cu această deja devenită obișnuință, o atitudine aș spune nu numai ostilă, ci una neadecvată, am văzut jigniri, țipete, ne-am dus să întrebăm de fapt care e problema, ce îi nemulțumește. Nu ne-au dat un răspuns. Acest lucru nu este unul care să arate normalitatea. Dimpotrivă, în momentul în care ești nemulțumit de ceva, cauți dialogul. Dacă este legat de Guvern ceva, avem toată deschiderea. Dar mă tem că este vorba despre același lucru pe care l-am văzut de fiecare dată și care, efectiv, nu reflectă modul în care ne comportăm noi, românii. Întotdeauna, românii au dat dovadă de respect, pentru că știu că respectul impune respect și din partea celorlalți. Cred că este timpul să terminăm cu aceste manifestări, nu le putem impune, este democrație, dar cred că aceste lucruri țin și de o caracteristică a poporului român, care întotdeauna a căutat dialogul, a căutat să vină cu soluții, să rezolve problemele, nu să se manifeste atât de violent. Această violență verbală și această atitudine reprezintă atributul oamenilor slabi, pentru că oamenii puternici au argumente. Eu sper să găsesc argumente la Sibiu și dacă într-adevăr este o problemă avem toată disponibilitatea să discutăm cu toate persoanele”, a declarat Dăncilă.
Președintele Partidului Social – Democrat va ajunge la Sibiu, unde la ora 16.30 va începe ședința prin care se va alege noul președinte al PSD Sibiu.
Alături de Dăncilă, vor veni și Eugen Teodorovici, președintele exectuv al PSD și ministrul Finanțelor Publice, și Mihai Fifor, secretarul general al PSD. Evenimentul va avea loc în Sala “Veneția” a Centrului Cultural “Ion Besoiu”.

Publicată de Partidul Social Democrat pe Sâmbătă, 20 iulie 2019