Săptămâna viitoare, în județul Sibiu vor fi ploi, dar și temperaturi ce vor atinge 30 de grade Celsius, arată meteorologii. Începutul săptămânii vine cu înnorări temporar accentuate, iar spre weekend temperaturile temperaturile se vor ridica.

Luni, vremea va fi caldă și în general instabilă din a doua parte a zilei. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi începând cu orele amiezei, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate.Pe arii relativ extinse, mai ales în zona montană, se vor semnala averse de ploaie ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor fi local mai însemnate, de 15 l/mp și izolat 20-25 l/mp, mai ales în zona de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale după-amiaza și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 30 grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Marți, vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile vor marca o scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales în timpul averselor. Izolat, mai ales în zona de munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 25 grade, iar cele minime între 13 și 15 grade.

Miercuri, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil și cu totul izolat după-amiaza, mai ales în zona de munte, se vor mai semnala averse de ploaie însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 27 grade, iar cele minime între 11 și 14 grade.

Joi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare la munte, unde izolat se vor mai semnala averse de ploaie însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 30 grade, iar cele minime între 12 și 15 grade.

Spre sfârșitul săptămânii, vremea va fi călduroasă. Izolat la munte, în cursul după-amiezelor, sunt condiții de averse slabe de ploaie, însoțite de decărcări electrice.