Cea de a VI-a ediție a evenimentului ’’Sibiul de Odinioară’’ are loc în 17 și 18 august în locația devenită deja tradițională, în Pădurea Dumbrava – Camping, aduce pe lângă concertele cu Onenightstand, RIFF, Hara, Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Emeric Imre și Cristian Buică și o serie de surprize culinare, dar și pentru copii.

Jocurile copilăriei, bunătăţi de altădată, şi două seri cu concerte în aer liber, sunt atracțiile principale.

Festin culinar, înghețată și prăjituri delicioase

Zona de mâncare vine în acest an cu o nouă față și o nouă rețetă. Maestrul bucătar Marius Rafa a pregătit deja meniul cu care îi așteaptă pe gurmanzi în Pădurea Dumbrava.

”Vom avea mititei, cârnați de Gura Râului și ceafă de porc marinată cu ierburi aromate de la țară. Gătim și cartofi cu usturoi, dar și legume cu miere de salcâm și sare afumată. Pâinea de casă este deja comandată. Deja am dezvăluit câteva dintre bunătățurile cu care îi vom răsfăța pe cei de vin la Sibiul de Odinioară. Îi așteptăm cu drag pe 17-18 august în Pădurea Dumbrava – Camping”, spune chef Marius Rafa.

Vizitatorii vor putea să deguste și să cumpere plăcinte și prăjituri de casă, produse de patiserie sau panificație. Toate sunt gătite în gospodăriile unor sibieni din zona Mărginimii și a satelor din apropierea Sibiului. De asemenea, ca și noutate în acest an veți putea să savurați și clătite delicioase, dar și înghețată de casă.

Jocuri de altădată și mini parc de distracții pentru copii

Cei mici sunt așteptați aici cu multe surprize și zone de distracție dedicate lor.

Copiii vor descoperi jocurile copilariei confecționând tuburi cu cornete, vor deveni vânatori la “rațele și vânătorii” și se vor distra la jocurile cu apă. În zona de sport, prichindeii și cei mari vor juca fotbal, volei, badminton și vor putea participa la concursuri de tir cu arcul.

Minitiroliana, Podul indienilor și Slackers NinjaLine sunt alte câteva surprize cu care organizatorii îi întâmpină pe toți copiii pe 17 și 18 august între orele 11-19.

Nu în ultimul rând, în același areal, copiii au la dispoziție și un mini-parc de distracții.

Două zile de concerte atractive

Prima zi este dedicată rock-ului vechi, iar pe scenă vor fi trupe îndrăgite care dealungul timpului au lansat piese ce încă mai sunt fredonate cu plăcere și în ziua de azi. Astfel sâmbătă, 17 august, îi avem pe scenă în recital pe cei de la Hara și Celelalte Cuvinte. Tot în aceeași zi, vor susține un recital și sibienii de la RIFF, precum și Onenightstand.

Cea de a doua zi de la “Sibiul de Odinioară” este dedicată în întregime muzicii folk. Iubitorii acestui gen muzical se vor bucura duminică, 18 august, de recitaluri cu Ducu Berți, Victor Socaciu, Emeric Imre și Cristian Buică.