12 unități de învățământ au fost dotate cu jocuri Playform, un tip de joc pentru exterior educativ și distractiv, conceput pentru a stimula imaginația și creativitatea copiilor.

Acesta este primul proiect din prima ediție a programului de bugetare participativă Sibiu care a fost implementat.
“Sper ca, astfel, curtea școlii și joaca alături de colegi să devină puțin mai atractive decât telefonul mobil. Cred că dacă le dăm pretextul, copiii noștri vor redescoperi cu bucurie jocurile mai clasice, dar atât de distractive. Este un proiect foarte inspirat și binevenit și îi felicit pe sibianul care l-a propus”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Jocurile Playform au fost aplicate pe asfaltul din curțile următoarelor școli: Colegiul Naţional “Octavian Goga” Sibiu – Str. Mitropoliei, nr. 34; Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu – Str. Gheorghe Lazăr, nr.1; Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” Sibiu – Str. Bihorului, nr.3; Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu – Str. Zaharia Boiu, nr.1; Şcoala Gimnazială nr.2 – Str. Avram Iancu, nr.13; Şcoala Gimnazială nr.12 – Str. Piaţa Cluj, nr.1; Şcoala Gimnazială nr.13 – Str. Lungă, nr.74; Şcoala Gimnazială nr.4 – Str. Spartacus, nr.4-6; Şcoala Gimnazială nr.18 – Str. Lungă, nr.65; Grădiniţa nr.29 – Str. Negoveanu, nr.29; Grădiniţa nr.33 – Str. Aleea Artileriştilor, nr.4; Grădiniţa nr.22 – Str. Calea Poplăcii, nr. 11
Aceste jocuri au teme lingvistice, matematice, geografice sau logice. Valoarea contractului încheiat de Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ pentru amenajarea acestora a fost de 158.574,41 lei.