70 de propuneri de la sibieni, au fost primite până în prezent la Primăria Sibiu, în cadrul programului de anul acesta. Mai sunt 4 zile în care cei care doresc să se implice pot trimite proiectul lor prin platforma pusă la dispoziție de autorități. Perioada de depunere se încheie în 22 septembrie, ora 24.00. În perioada 23 septembrie – 20 octombrie Primăria Sibiu va analiza proiectele depuse, iar din 21 octombrie până în 16 noiembrie, sibienii le vor putea vota pe cele pe care le consideră cele mai potrivite și mai bune pentru oraș.

În 1 septembrie Primăria Sibiu a demarat ediția 2019 a programului de bugetare participativă prin care a invitat cetățenii să depună proiectele pe care ei le consideră importante pentru oraș sau pentru cartierul lor. Pentru acest program Primăria Sibiu a alocat 1,5 milioane euro, bani din care se vor finanța cele maxim 10 proiecte care vor fi selectate dintre totalul celor depuse.

Ce fel de proiecte se pot depune? Propunerile trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai jos și trebuie să fie semnificative pentru dezvoltarea orașului sau a cartierului în care locuiește persoana care inițiază. Astfel, pot fi propuneri pentru alei, trotuare și zone pietonale; mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației; spații verzi și locuri de joacă; amenajare spații publice (mobilier urban, etc.); educație și Smart City.

Prin urmare proiectele care pot fi depuse pe această platformă nu se referă la instalarea unei bănci sau repararea unui bec, ci trebuie să aducă un impact pozitiv mai larg pentru zona respectivă sau pentru Sibiu.

Mai multe detalii precum și regulamentul programului de bugetare participativă se găsesc pe platforma pusă la dispoziție de primărie.