Patru bărbați bănuiți de furt în cazul unor bunuri de pe șantire sunt cercetați în libertate. Aceștia fac obiectul unui dosar instrumentat de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr. Doi dintre bărbați au fost depistați polițiștii desfășurând ample activități pentru localizarea acestora.

„Informam ieri cu privire la activitățile desfășurate de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr într-un dosar penal privind mai multe infracțiuni de furt calificat, fapte săvârșite pe șantiere. În cadrul cercetărilor polițiștii sibieni au reușit recuperarea integrală a unui prejudiciu de 18.000 de euro”, spun polițiștii.

Totodată, în cadrul perchezițiilor, au fost depistate numeroase bunuri, în special, scule și unelte, cu privire la care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din săvârșirea unor infracțiuni de furt similare, de pe șantiere situate pe raza localității Șelimbăr, cartierul Arhitecților și municipiul Sibiu.

„În acest context, le recomandăm persoanelor cărora li s-au furat bunuri de pe șantier să se adreseze polițiștilor Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr în vederea recuperării prejudiciului”, mai spun polițiștii.

În ceea ce îi privește pe cei patru bărbați bănuiți de săvârșirea acestor fapte, cu privire la doi sunt efectuate în continuare cercetări pentru localizare. Ceilalți doi, inclusiv bărbatul reținut de polițiști pentru 24 de ore, sunt cercetați în libertate.

Pentru că oamenii legii cred că există indicii temeinice că aceste persoane intenționează să mai comită astfel de fapte, le recomandă proprietarilor de șantiere să își ia măsuri suplimentare de asigurare a acestora. În același timp, din informațiile deținute, aceste persoane se folosesc în comiterea faptelor de autovehicule de tip microbuz de marfă, alb. În cazul în care în imediata apropiere a șantierelor observați persoane suspecte sau acest timp de autovehicul, a căror prezentă nu poate fi justificată, se recomandă sesizarea Poliției Sibiu prin apel 112.