25 de copii vor fi mutați în această toamnă de la Centrul de Plasament Orlat la SOS Satul Coliilor din Cisnădie. Măsura face parte dintr-un program național prin care se urmărește închiderea centrelor de plasament și mutarea copiilor în case de tip familial.

Copiii vor locui în casele SOS, alături de Mama SOS și de frații lor. SOS Satele Copiilor fac eforturi ca frații să crească mereu împreună și să aibă legături solide de-a lungul vieții. Din cei 25 de copii, sunt 7 grupuri de frați, ce vor crește împreună, în aceeași casă. Până acum, 15 copiii au ajuns deja în Satul SOS din Cisnădie și au început să își facă prieteni, iar încă 10 vor ajunge în perioada imediat urmatoare. Vestea a fost primită cu mare bucurie de ceilalti copii, care abia așteaptă să îi ajute pe noii veniți să se acomodeze.

Copiii au locuit până acum în Centrul de Plasament Orlat, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. DGASPC Sibiu a luat decizia închiderii acestui centru, iar copiii să beneficieze de servicii mai potrivite pentru nevoile lor.

În cazul celor 25 de copii, serviciile oferite de SOS Satele Copiilor sunt adecvate nevoilor lor, în contextul în care reintegrarea în familie, plasamentul familial sau adopția nu sunt posibile în acest moment.

„După cum ne-am angajat în urmă cu peste 25 de ani, suntem aici pentru ca fiecare copil aflat în nevoie să își găsească locul potrivit pentru a crește mare si echilibrat. Cea mai mare bucurie a noastra este atunci când ei revin în Sat ca adulți și vedem că sunt bine și ne bucurăm de realizarile lor. În cazul copiilor ce vor începe o nouă etapă a vieții lor în Satul SOS Cisnădie, ne dorim exact ce le dorim propriilor noștri copii, să fie bine și să aibă o copilărie lipsită de griji, alături de Mama SOS, de frați și de noi toti”, spune Diana Podaru, Director SOS Satele Copiilor România.

„Procesul de dezinstitutionalizare a copiilor din CP Orlat a început! Pentru 25 de copii, am găsit soluția plasamentului acestora în căsuțele de tip familial ale Asociației SOS Satele Copiilor România. Pentru acești copii a început o nouă etapă, mai bună, mai apropiată de ceea ce înseamnă mediul familial. Au șansa să își facă noi prieteni, să crească și să se dezvolte cât mai frumos. Mulțumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil!”, a declarat și Laura Camelia Vilsan, Director General DGASPC Sibiu.

De-a lungul celor peste 25 de ani, SOS Satele Copiilor România a dezvoltat servicii care să răspundă integrat nevoilor beneficiarilor (sociale, educaționale, cele primare – hrană, locuire, îmbrăcăminte și încălțăminte etc), atât în programul de îngrijire alternativă, cât și în cel de prevenire a separării copilului de familie.