Aproape 500 de locuri de muncă sunt oferite de angajatori în spațiul european, anunță reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Aceste locuri de muncă sunt oferite prin intermediul reţelei EURES România. Persoanele interesate  pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul A.J.O.F.M Sibiu, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Reprezentanții AJOFM anunță 497 locuri de muncă vacante oferite de angajatorii europeni. Astfel, 54 dintre ele sunt în Austria, iar doritorii au de ales între posturile de faiantar, instalator sanitar şi de încălzire, lacatuş mecanic în construcţii, stivuitorist, electrician, operator cnc, tâmplar de ferestre, tâmplar – producţie de mobilier, ReactJS Fronted Developer.

În Danemarca sunt 7 locuri de muncă pentru horticultor – inginer agronom, manager de producţie, manager de ferma, iar în Franţa – 17 locuri de muncă pentru mecanic auto, vopsitor auto, tinichigiu auto;

În Germania sunt oferite 123 de locuri de muncă pentru personal în domeniul gastronomiei de sistem, mecanic de producţie muluri, mecanic de proces,instalator ţevi de apă şi gaz, electrician, îngrijitor persoane vârstnice în azil, instalator instalatii sanitare, tamplar, parchetar, lacatuş, electrician, zidar, operator excavator, ajutor electrician, pictor – decorator, fierar – betonist, sudor MAG, conductor de tren marfar, manipulant de mărfuri, operator stivuitorist, bucătar, ajutor la curăţenie, recepţioner, manager recepţie, demichef de rang, commis de rang, recepţioner SPA, junior sous chef, chef de rang, chef de pârtie, camerista și bufetier preparator de îngheţată.

În Malta sunt 64 locuri de muncă pentru dealer de Cazino, producători instalatori din aluminiu, electricieni, tehnician HVAC, tehnicieni de ridicare, instalator, tehnician frigorific, sudori.

În Marea Britanie sunt 30 locuri de muncă pentru lucrator agricultura-cules ciuperci, iar în Norvegia sunt 25 locuri de muncă pentru: medic stomatolog, electrician cu certificat DSB, tinichigiu auto, vopsitor auto, mecanic auto.

În Olanda sunt 126 locuri de muncă pentru, lucrător în pepiniera de pomi si arbuşti, sortator ambalator, culegator conopida şi broccoli, lucrători în producţia de alimente,lucratori în sera de flori, procesor bulbi de flori, instalator sanitar de încălzire şi aparate de aer condiţionat, în Polonia sunt 33 locuri de muncă pentru specialist relaţii clienţi, marinar ape interioare, lucrător în producţie, montator de acoperiri de geamuri interioare şi exterioare, în Slovacia sunt 12 locuri de muncă pentru sticlar, un loc de muncă este în Slovenia pentru programator, iar în Suedia sunt 8 locuri de muncă pentru vopsitor auto, mecanic auto.

Și în județul Sibiu sunt disponibile 1.316 locuri de muncă, oferite de 85 angajatori.

Din totalul locurilor de muncă, 38 se adresează persoanelor cu studii superioare ( analist, biolog, director de agenţie de turism tour operatoare, director societate comercială, inginer căi ferate drumuri şi poduri, inginer instalaţii pentru construcţii, inginer producţie, ofiţer operaţiuni financiare bancare, proiectant inginer electronist, proiectant inginer mecanic, etc.) în timp ce 1.278 sunt pentru persoane fără studii superioare.