O serie de lucrări la conducta de apă de la Aleea Streiu din Sibiu va sista furnizarea apei la o serie de blocuri de pe aceasta stradă, dar și la mai multe blocuri de pe strada Rahovei. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Apă Canal Sibiu.

Lucrările vor fi făcute în perioada 14  – 18 octombrie fiind înlocuit un tronson de conductă Dn 600, pe Aleea Streiu. Astfel, luni, 14 octombrie, între orele 08.00 și 20.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru blocurile nr. 55, 57, 59 din str. Rahovei și blocurile nr. 6, 8, 10 și 14 (bl. Y) de pe Aleea Seviș.

„Recomandăm consumatorilor să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziție apă de utilizare menajeră, prin intermediul unei autospeciale ce va staționa pe Aleea Seviș, la blocurile Y”, transmit cei de la Apă Canal.

Pe durata lucrărilor, în funcție de consumul din rețea, pot apărea fluctuații ale presiunii și modificări ale turbidității apei furnizate, pentru abonații din zona bulevardului Mihai Viteazul, a străzilor Oștirii, Nicolae Iorga, Rahovei, în cartierul Vasile Aaron, precum și în localitatea Șelimbăr, zona Doamna Stanca și cartierul Tineretului.

Autoritățile spun că lucrarea este absolut necesară pentru înnoirea infrastructurii de transport apă din zonă care, în ultimii ani, a generat numeroase avarii cauzate de vechimea conductelor, cei mai afectați fiind locuitorii blocurilor de pe Aleea Streiu.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.