Sunt anunțate continuarea lucrărilor pe drumul județean 107 B Păuca – Slimnic, în lungime de 35 km, care leagă Valea Târnavelor de Țara Secașelor și de județul Alba. Aceste lucrări se desfășoară în paralel cu alte lucrări pe mai multe drumuri din județ. Valoarea totală a investițiilor este de 109.076.957,07 lei cu TVA.

Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu anunță continuarea lucrărilor pe drumurile județene. Astfel, în paralel cu lucrările la drumul Păuca Slimnic se mai lucrează pe DJ 141 Mediaș – Bârghiș, DJ 142 G Copșa Mică – Motiș, DJ 106 T Ocna Sibiului – Topârcea, precum și la construirea podului nou în localitatea Săsăuș.

Un alt șantier aflat în plină desfășurare este pe drumul județean 107 B Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic.

În cele patru luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor a acestor lucrări, care a fost dat în 15 iulie și până în prezent, constructorul a executat casete, ziduri de sprijin, coloane forate, zone asfaltate, podețe transversale și de acces la drumurile laterale,rigole și șanțuri, așternere balast și piatră spartă.

„Am avut o experiență plăcută vizionând lucrările care se fac pe întreg drumul județean 107 B Păuca-Slimnic, care este cel mai mare șantier deschis la ora actuală în județul Sibiu. Mi-aș dori să avem parte numai de astfel de colaboratori cum sunt cei implicați în această investiție, care execute lucrări și pe DJ 142 G Copșa Mică – Motiș. M-a impresionat să văd că se lucrează atât de bine și atât de curat. Primarii prezenți sunt mulțumiți și nu am avut nicio reclamație. Am considerat că este necesar să avem această întâlnire, să armonizăm interesele autoritățiilor cu cele ale cetățenilor și ale contractanților investiției de față, pentru că astfel putem găsi cele mai bune soluții”, a declarat președinta CJ, Daniela Cîmpean la finalul unei vizite pe teren.

Potrivit celor de la Consiliul Județean, valoarea totală a investițiilor este de 109.076.957,07 lei cu TVA, din care 20.163.008,18 lei cu TVA cofinanțarea CJ Sibiu și 88.913.948,89 lei cu TVA finanțarea obținută din fonduri guvernamentale, de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). De asemenea, valoare totală a lucrărilor este de 84.924.230,9 lei, fără TVA.