Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a elaborat un proiect de lege care presupune restrângerea situațiilor în care salariile pot fi cumulate cu pensiile în sistemul bugetar.

Proiectul urmează a fi transmis premierului Orban și membrilor Guvernului, pentru a decide dacă va fi promovat în mod oficial la nivel de act normativ, au declarat surse oficiale.

„Proiectul este finalizat și va fi discutat mai întâi între membrii Cabinetului, care vor face observații, iar apoi va fi luată decizia cu privirea la promovarea acestuia în mod oficial de către Executiv”.

Un astfel de proiect, sub formă de ordonanță de urgență, a fost promovat de Guvernul Boc, în 2008, când angajații din sistemul public au fost puși să aleagă între pensie și salariu.

Atunci, cumulul pensiei cu salariul plătit de stat a fost permis doar pentru pensiile în valoare de până la 1.500 lei, persoanelor care depășeau acest plafon fiindu-le interzis cumulul celor două venituri.