Două unități de învățământ din județul Sibiu au suspendat, parțial, cursurile, din cauza virozelor.

Elevii de la clasele a IV-a B și a VI-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu nu mai vin la școală până luni. În perioada 13-17 februarie, cursurile sunt suspendate și la clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu și la clasa a VIII-a A de la Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, pe motiv că peste 20% din numărul de elevi din fiecare clasă absentează din cauza virozei. În aceste clase sunt înscriși, în total, 90 de elevi.

“În urma centralizării pe care IȘJ Sibiu a realizat-o astăzi, 13 februarie, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu se înregistrează, în rândul elevilor, 114 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2568 de cazuri de viroză”, a declarat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Cele mai multe astfel de cazuri au fost raportate, joi, la: Școala Gimnazială “Nicolae Iorga”  Sibiu – 124,  Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu – 114, Școala Gimnazială “Hermann Oberth” Mediaș – 103 și Școala Gimnazială Roșia – 102.