UPDATE: S-au acordat îngrijiri medicale celor două persoane implicate în accident iar una dintre acestea, femeia, a fost transportată la UPU Sibiu cu traumatism cranio-cerebral, conștientă.

O șoferiță de 42 de ani a pătruns pe contrasens, pe DJ106C, între Sadu și Tocile, și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un sibian de 43 de ani.

În urma impactului, femeia a fost rănită.
“ISU Siviu a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD. În momentul de față, se acordă îngrijiri medicale celor doi șoferi”, a transmis Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Siviu.
La fața locului, polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.