FC Hermannstadt întâlnește Chindia Târgoviște pe teren propriu în prima etapă din play-outul Ligii I. Ambele echipe pornesc cu același număr de puncte, 13, după un sezon regulat în care s-au confruntat de două ori. Meciul va avea loc luni, 2 martie, de la ora 18, pe Stadionul Municipal Sibiu.

 

FCH s-a impus în tur cu scorul de 2-1, iar partida retur s-a încheiat cu scor egal, 1-1. De asemenea, în optimile Cupei României FCH a învins în deplasare Chindia cu 1-0. Pentru această confruntare, Vasile Miriuță, antrenorul principal A.F.C.Hermannstadt, nu se va baza pe Kevin Rimane și Afonso Taira, suspendați pentru cumul de cartonașe galbene. Vor lipsi și David Caiado, Daniel Tătar și Biel Company, nerefăcuți după accidentări mai vechi.

,,Începem un nou campionat cu acest play-out. Am disputat patru jocuri în sezonul regulat în care le-am dat șanse tuturor jucătorilor din lot. Aceștia trebuiau să îmi demonstreze că merită să joace titulari pentru A.F.C.Hermannstadt. S-au terminat experimentele! Acum vorbim despre alt campionat. Nu se mai înjumătățesc punctele, ele rămân. Trebuie să pornim cu dreptul, cu o victorie. Chindia este un adversar dificil, care își dorește victoria. Este o echipă arțăgoasă, mai ales în deplasare. Știm cu toții ce ne așteaptă. Va fi la fel de greu ca anul trecut! Acum jucăm acasă, cu suporterii noștri în spate, iar aici e foarte greu să ne învingă cineva! Ne dorim victoria. Nu avem voie să facem greșeli”, a declarat Vasile Miriuță, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt.

,,Va fi un meci greu. Chindia vine după niște rezultate bune, cum a fost și egalul cu F.C.S.B. Este o echipă agresivă, care în deplasare nu prea pierde și nu primește multe goluri. Sperăm să începem acest play-out cu o victorie în fața proprilor suporteri. Vrem să-i facem fericiți și sperăm să vină în nume mare la meci.”, a declarat Raul Opruț, fundaș stânga A.F.C.Hermannstadt.