România ar putea intra, luni, în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut de președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. Asta înseamnă că, după ce se vor înregistra peste 2000 de persoane confirmate cu virusul din China, unii bolnavi vor fi tratați acasă. Autoritățile pregătesc și alte măsuri, în funcție de evoluția situației în țară. 

“Trebuie sa vedem care sunt trendurile, nu numai nationale, ci si locale si zonale pentru ca anumite tipuri de masuri pot fi luate punctual in anumite zone unde se inregistreaza transmitere extrem de rapida a bolii. Nu trebuie sa actionam la fel peste tot, ci in functie de contextul local. Pentru ca daca ai o zona unde se transmite foarte, foarte mult, afecteaza mult comunitatea, capacitatea spitalelor de a prelua bolnavii, atunci e nevoie de niste masuri mai restrictive”, a declarat Alexandru Rafila. 

“Mentionez ca ne apropiem de scenariul 4, peste 2.000 de cazuri cofirmate, in care cazurile usoare si medii vor fi tratate la domiciliu, sub supraveghere medicala, iar cazurile severe si cele critice vor fi tratate in spital, in sectiile de Boli infectioase si la ATI, sub supraveghere cu cele care necesita suport ventilator sau cardiovascular”, a declarat ministrul Sanatatii, Nelu Tataru.

“Conteaza cum ne organizam noi sa facem fata unui numar crescand de cazuri noi, eventual din categorii la risc crescut. Persoanele din categoriilor celor mai active, adulti, adulti-tineri, sunt mai afectati, adica sunt mai multe cazuri de infectie, nu ca sunt mai afectati, ei fac de obicei forme mai usoare, daca n-au alte boli, dar ce e particular ica in Romania, si speram sa ramana aceasta particularitate, procentul celor cu varsta de peste 70 ani care s-au imbolnavit e undeva la 10%, iar acest lucru e foarte bun pentru ca, in felul asta, riscul de a supraaglomera sectiile de Terapie Intensiva este mult mai scazut decat de exemplu unde a fost in Lombardia peste 50% erau numai din aceasta grupa de varsta susceptibila sa faca complicatii”, a spus Rafila.