Un tânăr de 20 de ani din Veștem este cercetat sub control judiciar după ce a dat foc unei mașini, în urma  unui conflict cu proprietarul autoturismului.

“La data de 23 mai a.c., în jurul orei 07,30, prin apel 112, polițiștii Secției Nr. 4 de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au fost solicitați să intervină în afara localității Sebeșu de Sus, pe Valea Moașei, unde o persoană a incendiat un autoturism. La locul producerii incidentului, polițiștii au identificat un autoturism ars în totalitate, iar în urma discuțiilor purtate cu proprietarul autoturismului și martorii incidentului, au depistat și presupusul autor al faptei”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Veștem, care, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri spontane cu proprietarul mașinii, ar fi incendiat autoturismul.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, iar presupusul autor a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță.
La data de 24 mai, față de tânărul în cauză, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile
Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Porumbacu de Jos.

 

 

Imagine