Trei elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Bodești își vor desfășura stagiul de practică, în perioada următoare, în cadrul Detașamentului de pompieri Sibiu.

Vineri, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, s-a desfășurat în cadru restrâns, festivitatea de depunere a jurământului militar a celor trei elevi/
“Deși contextul actual este unul dificil, această nouă etapă în evoluția lor ca viitori pompieri  profesioniști a fost trăită cu emoție și entuziasm.  Comanda inspectoratului și întregul colectivul le urează mult succes în asimilarea noilor cunoștințe, alături de specialiștii ISU Sibiu care îi vor pregăti pentru îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor viitoare.  Bun venit, dragi camarazi!”, este mesajul ISU Sibiu.