Un eveniment itinerant şi interactiv, povestea muzicală ”Petrică şi lupul”, este propunerea Filarmonicii de Stat Sibiu pentru Ziua Copiilor. Special pentru această zi au fost create afişe cu personajele poveştii, care vor împânzi oraşul. Copiii sunt invitaţi, astfel, la o adevărată “vânătoare de comori”, iar la sfârşit vor fi recompensaţi cu premii. Tot pentru 1 iunie muzicienii sibieni au înregistrat basmul “Petrică şi lupul” imaginat de compozitorul Serghei Prokofiev, înregistrare pe care o vor transmite online, tot în 1 iunie, la orele 11 şi 19.

 

În 1 iunie, copiii (de toate vârstele) sunt invitaţii Filarmonicii de Stat Sibiu să caute pe spaţiile de afişaj din oraş cele 7 personaje din povestea „Petrică şi lupul”, şi să le fotografieze. La final, toţi cei care au găsit toate personajele trebuie să trimită fotografiile pe adresa de email [email protected] Efortul lor va fi răsplătit cu o carte de colorat cu aceste elemente grafice inspirate din poveste, premiu pe care îl vor putea ridica de la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, în 2 iunie, între orele 10 – 16.

Personajele din „Petrică şi lupul” au prins viaţă şi pe scena Sălii Thalia, în interpretarea muzicienilor din Orchestra Filarmonicii Sibiu, împreună cu actorul Daniel Plier, care au înregistrat basmul. Această înregistrare va fi difuzată în 1 iunie la orele 11 şi 19, pe pagina de facebok şi site-ul instituţiei.

Basmul “Petrică şi Lupul” este o poveste imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev, plină de umor și suspans, în care personajele pitoreşti sunt interpretate chiar de instrumente muzicale.