Preşedintele american Joe Biden va călători, vineri, în Polonia, pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o “criză umanitară şi a drepturilor omului”, a anunţat, duminică seara, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

 

Biden va călători la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, a spus Casa Albă.

Peste două milioane de refugiaţi au intrat în Polonia din Ucraina de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.

Vizita în Polonia va avea loc la o zi după ce preşedintele american se va întâlni la Bruxelles cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene pentru a discuta eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.

Casa Albă a mai informat că Joe Biden va găzdui un apel luni, la 15:00 GMT, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz al Germaniei, prim-ministrul italian Mario Draghi şi premierul britanic Boris Johnson în care va fi discutată coordonarea răspunsurilor la invadarea Ucrainei.

Joi, preşedintele SUA va participa la un summit de urgenţă al NATO privind Ucraina, precum şi la o reuniune a G7. Joe Biden va participa, de asemenea, la un summit al Consiliului European pentru a discuta despre Ucraina,”inclusiv despre eforturile transatlantice de a impune costuri economice Rusiei, de a oferi sprijin umanitar celor afectaţi de violenţă şi de a aborda alte provocări legate de conflict”, potrivit Casei Albe.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentLiderul UDMR: Tot PNRR nu poate fi renegociat, punctual. Poţi cere discuţii, dar asta amână punerea în aplicare
Articolul următorMedicul Adrian Marinescu, avertisment despre valul 6 de coronavirus