“Lumea se schimbă într-un ritm accelerat. Ceea ce în trecut necesita o evoluție de-a lungul a decenii, acum se schimbă chiar sub ochii noștri. Sistemul educațional nu poate să rămână neschimbat, într-o lume atât de dinamică. De aceea mă bucur să văd școli ca aceasta, în care teoria este direct legată de practica de zi cu zi”, a spus președintele Senatului, Nicolae Ciucă, la deschiderea anului școlar la Liceul Tehnologic din Sebeș, unde a participat alături de Rareș Bogdan și Dan Motreanu.
Prezent la inaugurarea unui sediu nou al liceului tehnologic, Ciucă a subliniat că „una dintre neîmplinirile din trecut a fost închiderea şcolilor profesionale”.
“Ca prim-ministru am fost un susținător ferm al învățământului dual. Am pledat pentru construirea campusurilor de învățământ dual. Am vrut să ies din cercul vicios în care intră absolventul care nu este angajat pentru că nu are experiență.”
Școala trebuie să ofere tinerilor un fundament pentru a reuși în viață, este de părere liderul PNL: “Cred că învățământul dual este o opțiune de viață care oferă aceste lucruri. (…) Aici se vor crea legături concrete cu piața muncii, se va comunica foarte aplicat cu managementul afacerilor din economia reală și se va observa, în mod direct, cum arată o zi de muncă.”
Nicolae Ciucă a spus că ultimii ani ne-au arătat cât de important este să ne adaptăm provocărilor, iar școala românească nu are voie să rămână în urma realităților sociale și economice.
“Viziunea mea pentru România este următoarea: îmi doresc să fim o țară care contează. O țară care dezvoltă capitalul autohton, atrage investiții străine și care este un loc pentru noi parteneriate de afaceri semnificative. De aceea, îmi permit să am un sfat pentru dumneavoastră – nu vă bazați doar pe lucrurile pe care le învățați la școală. Priviți în jur, vedeți cum se schimbă lumea și căutați oportunități și noi preocupări. Peste jumătate din locurile de muncă pe care le veți peste 10 ani – aproape că nu există astăzi.”
Ciucă a amintit și proiectul promovat intens de PNL, pentru care se va lupta în continuare, conform președintelui PNL: “Astăzi, o școală din trei oferă copiilor o masă în timpul programului. Este vorba de 2.200 de școli și aproximativ 650.000 de copii care primesc o masă la școală. Noi, liberalii, am promovat această măsură și vom continua până când ea va fi extinsă la toate școlile din România.”
La capitolul investiții, președintele Senatului a precizat că în România vor fi 29 de campusuri de învățământ dual, în care s-au investit aproape 600 milioane de euro, iar primul dintre aceste 29 de campusuri va fi inaugurat mâine la Oradea.
Liceul tehnologic din Sebeș deschis astăzi de Nicolae Ciucă are autonomie energetică, putând fi încălzit cu gaz, dar şi cu pompe de căldură, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, sistem de iluminat cu senzori, 34 de săli de clase, laboratoare, sală de sport şi poate primi o mie de elevi.