CS Comunal Șelimbăr și Oțelul Galați au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), vineri, într-o partidă din etapa a 4-a din Liga 2.

Gălățenii au deschis scorul în minutul 36, prin Juri Cisotti, cel care a înscris de la punctul cu var, în timp ce gazdele au egalat în minutul 50, prin Octavian Ursu, autorul unei ”capodopere” din lovitură liberă, de la aproximativ 25 de metri.  

O remiză echitabilă între CS Comunal Șelimbăr și Oțelul Galați. Ambele formații au avut șansa de a închide meciul în actul secund, dar au irosit ocazii uriașe.

Într-un final, niciunul dintre cei doi antrenori, Eugen Beza și Dorinel Munteanu, nu se pot declara nemulțumiți de acest rezultat. Jucătorii celor două formații au alergat foarte mult, au fost dispuși la efort și doar lipsa de concentrare în fața porții a făcut ca pe tabelă să fie înscrise doar două goluri.

În urma acestui rezultat, CSC Șelimbăr este provizoriu pe prima poziție, cu 10 puncte adunate după 4 runde, în timp ce Oțelul Galați a urcat până pe locul 3, cu 8 puncte.

Rămâne de văzut ce vor reuși în această rundă rivalele din fruntea clasamentului, Unirea Slobozia, FC Buzău, Poli Iași sau Unirea Dej.

CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Riza, Natea (Vișa 81′), Dandea (cpt.)(R. Crișan 49′), Monea – Rob. Boboc (Curtean 46′), Al. Luca – Oct. Ursu (Cărăruș 78′), Mir. Manole, Gele – Ciocâlteu
Rezerve neutilizate: Silveanu – Arhirii, D. Ursu, Cîrstean, Tud. Man
Antrenor: Eugen Beza

SC Oțelul: Dur-Bozoancă – Sil. Rus, Yabre, Azinovic, Nedelea – I. Neagu (cpt.)(Mih. Adăscăliței 81′), Cisotti, Jardan (A. Nica 58′) – Laur. Maxim (Mitoi 58′), Cîrjan (Berisha 81′), Gorovei (V. Markovic 73′)
Rezerve neutilizate: R. Pop – Farcaș, Sîrghi, Cireș
Antrenor: Dorinel Munteanu

SURSĂ: DIGISPORT.ro

Rezumatul video al meciului, AICI

Articolul precedentScandal într-o familie de sibieni în bâlciul de la Bârlad
Articolul următorAccident cu victimă, la Sibiu! Şoferul a fugit de la locul accidentului