Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat vineri, 25 martie, la evenimentul dedicat sărbătoririi a 200 de ani de existență a Poliției Române.

În aceste vremuri, în care cu toții suntem solidari cu cei afectați de cea mai mare criză umanitară de la cel de-al doilea război mondial încoace, Poliția Română este parte în acest efort guvernamental comun și integrat, scriind noi pagini de istorie alături de celelalte structuri ale MAI, implicate în gestionarea acestei crize.
Sunt pe deplin convins că nu doar în acest context agitat, dar și pe viitor dumneavoastră, polițiștii, vă veți ridica la standardele impuse de rolul social fundamental pe care îl aveți: acela de a asigura un serviciu public de încredere și de calitate, prin care ne garantați siguranța și liniștea!
Activitatea dumneavoastră presupune continuitate, iar polițiștii devotați acestei profesii și-au făcut datoria indiferent de timpurile istorice pe care le-am traversat.

Ultimii doi ani au fost marcați de o perioadă dificilă care a impus necesitatea desfășurării de către structurile Ministerului Afacerilor Interne a unor activități suplimentare față de misiunile curente.
În ciuda responsabilităților suplimentare, a fost o perioadă în care v-ați achitat foarte onorabil de misiunile încredințate, ați demonstrat mult curaj și adaptabilitate. După această lungă etapă pandemică ne-am fi dorit liniște pentru a ne putea aduna forțele și a continua cu mai multă energie procesul de modernizare instituțională.

Însă, la timpuri noi – provocări noi! Alături de colegii de la alte Arme, alături de partenerii instituționali, cărora le mulțumesc pentru prezența lor astăzi, aici, dar mai ales pentru parteneriatul solid fără de care misiunile Poliției ar fi imposibil de realizat, totodată alături de societatea civilă, sunteți implicați din nou, în plus față de misiunile curente, în gestionarea fluxului de refugiați care fug din calea războiului.

Faceți o treabă foarte bună, apreciată de opinia publică pe plan național și internațional, pentru care vă mulțumesc și vă felicit totodată!

Doresc, însă, să atrag atenția că zgomotul războiului nu acoperă disfuncționalitățile din sistem, mai ales pe cele de ordin managerial.

Mecanismele instituționale specifice trebuie să funcționeze normal, iar problemele interne, de orice tip, trebuie rezolvate prompt. Iar din această perspectivă, prevenția are atuuri evidente, fie și numai din perspectiva raportului dintre costuri și beneficii.

Vă reamintesc, stimați colegi, că sprijin orice inițiativă care are ca scop consolidarea și modernizarea acestei instituții.

Însă, în același timp, dezaprob orice acțiune prin care se urmărește dezbinarea sau învrăjbirea în interiorul acestei structuri. Soliditatea, credibilitatea și puterea unei instituții sunt exprimate prin unitatea și profesionalismul celor care o compun.

Manifestați permanent preocupare și dorința de a pune umărul la transformarea și consolidarea acestei structuri fundamentale a statului român!

Cetățenii trebuie să aibă încredere în instituțiile statului, iar așteptările de la structurile de forță ale statului sunt cu atât mai mari în momentele dificile ale istoriei. Ridicați-vă la nivelul așteptărilor românilor!

unosc dificultățile cu care vă confruntați, fie că este vorba de deficitul de personal, fie că vorbim de condițiile de muncă, dotări, echipamente de protecție sau drepturi salariale.

Pe fiecare palier în parte am făcut pași importanți pentru a avansa și în continuare vă voi sprijini în demersurile care vizează consolidarea și dezvoltarea instituțională a Poliției Române.

Este nevoie de implicarea tuturor pentru a construi o organizație puternică și credibilă. Este nevoie de oameni dedicați profesiei, angajați determinați care să-și respecte cu onoare și profesionalism jurământul față de țară. Datoria dumneavoastră este față de semeni, față de țară și vă îndemn să mențineți rigorile și standardele cele mai înalte de profesionalism.

Cariera pe care ați ales-o, este una care vă obligă la o conduită ireproșabilă. Chiar astăzi, și nu este deloc întâmplător că se petrece acest lucru, au absolvit cursurile cei aproximativ 2000 de elevi ai școlilor de poliție, poliție de frontieră și de jandarmerie din cadrul MAI.

Mesajul este unul puternic și îmi doresc ca istoria de 200 de ani a acestei structuri să fie un reper solid în cariera celor mai tineri, dar și a dumneavoastră cei care le veți fi alături în calitate de mentori pe drumul formării și perfecționării continue.

Dincolo de sacrificiile și restricțiile pe care le presupune profesia de polițist, ea este bazată mai ales pe integritate.

Fiți exemple demne de urmat pentru societate. Depinde numai de dumneavoastră ce imagine proiectați în exterior și cum este percepută și apreciată Poliția Română de către cei în slujba cărora vă aflați.

News UMPMV – Lucian Bode, de Ziua Politiei: “Faceți o treabă foarte bună, apreciată de opinia publică pe plan național și internațional, pentru care vă mulțumesc și vă felicit”

Articolul precedentPremierul, mesaj pentru Lucian Bode: „Îi mulțumesc personal pentru modul cum își desfășoară activitatea”
Articolul următorUMPMV – Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei își serbează ziua de naștere