Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sibiu s-a întrunit într-o ședință convocată vineri, 13 martie, de primarul Astrid Fodor, președintele Comitetului. În această ședință s-au discutat măsuri de protecție a clienților teraselor sezoniere din Sibiu, în contextul pandemiei COVID-19.

 

Astfel, începând de sâmbătă, 14 martie, terasele avizate să funcționeze pe domeniul public vor fi obligate să instituie următoarele măsuri: amenajarea terasei astfel încât distanța dintre mese să fie de doi metri; dezinfectarea suprafețelor și mobilierului terasei după plecarea fiecărui client;  îndepărtarea protecțiilor laterale ale teraselor, pentru o mai bună ventilare a spațiului

Poliția Locală și Serviciul de Administrare a Domeniului Public vor efectua controale pentru a verifica respectarea acestor măsuri. În cazul în care nu se respectă, avizul de ocupare a domeniului public va fi anulat, iar terasa în cauză va fi ridicată.

“În funcție de evoluția situației, Primăria Sibiu va adopta și alte măsuri, mai radicale, pentru protecția populației. Pe această cale, Primăria Municipiului Sibiu face un apel către sibieni să limiteze la maxim deplasările care nu sunt absolut necesare și să evite cât mai mult posibil locurile publice”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu.

Reduceri cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru cei care respectă măsurile de protecție

“Pentru a compensa aplicarea acestor măsuri, precum și pentru a reduce impactul economic negativ cauzat de lipsa turiștilor voi propune Consiliului Local reducerea cu 50% taxa de închiriere a domeniului public pentru terase până în data de 30 iunie”, a mai spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Articolul precedentFetiță de un an și trei luni, internată la Pediatrie. Părinții ei s-au întors din Italia
Articolul următorDaniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu, în izolare, după ce a fost prezentă la o ședință unde a fost senatorul Vergil Chițac