Sferturile de finală programează un meci interesant, între campionul mondial Lukas Rosol și principalul favorit, Laslo Djere – locul 86 ATP.

Cel mai important turneu de tenis masculin din România, Sibiu Open, a ajuns în faza sferturilor de finală. Ca deobicei, turneul a fost unul plin de răsturnări spectaculoase, de eliminări neașteptate și cu multe surprize. Nu e de mirare că în faza sferturilor de finală au ajuns jucători intrați pe tabloul principal din calificări, cu un wild-card sau chiar din postura de lucky loser.

Patru dintre favoriți au părăsit deja competiția de simplu la Sibiu Open. Favoritul 2, austriacul Dennis Novak, a fost scos chiar din primul tur de Dragoș Dima, intrat pe tablou cu un wild-card, într-un meci excepțional făcut de jucătorul român, încheiat 6/2, 6/1. Favoritul 3, australianul Marc Polmans a fost eliminat în turul secund de polonezul Kamil Majchrzak, un nume de care românii s-au tot lovit în ultima săptămână. Italianul Gianluigi Quinzi, favoritul 6, s-a accidentat în meciul din primul tur împotriva lui Barranco Cosano și a fost nevoit să se retragă inclusiv din competiția de dublu unde făcea pereche cu campionul de la Australian Open din 2015, Simone Bolelli. Acesta, al 4-lea favorit, a trecut ușor în primul tur de germanul Jeremy Jahn dar a cedat în turul secund în fața lui Jelle Sels, care l-a eliminat cu 7/6, 6/3. Prin urmare, dintre favoriți se mai regăsesc pe tablou doar patru jucători, Laslo Djere, Pedro Sousa, Pedro Martinez și campionul mondial Lukas Rosol.

Sferturile de finală de astăzi programează un meci pentru un turneu de nivelul Sibiu Open, un adevărat meci de Grand Slam. Laslo Djere, principalul favorit, ocupă cel mai înalt loc în clasamentul ATP dintre jucătorii prezenți la Sibiu Open, locul 86 și are până acum 6 participări la Grand Slam-uri. De cealaltă parte, Lukas Rosol are la activ nu mai puțin de 30 de participări la Grand Slam-uri și este campion mondial cu echipa Cehiei în Cupa Davis. Cei doi se vor întâlni la ora 14 pe terenul central al Tenis Club Pamira. În celelalte sferturi de finală Jelle Sels, jucător venit din calificări, dă piept cu spaniolul Javier Barranco Cosano, apărut pe tabloul principal din postura de lucky loser. Spaniolul Pedro Martinez, favorit 7, îl întâlnește azi pe portughezul Pedro Sousa, favorit 3. Cel de-al patrulea sfert de finală îi pune față în față pe polonezul Kamil Majchrzak și pe Dragoș Dima, jucător venit tot din calificări. Majchrzak este un adevărat nemesis pentru jucătorii români în ultima săptămână. Polonezul a jucat împotriva României în Cupa Davis, a pierdut în fața lui Marius Copil dar l-a învins în meciul decisiv pe Adrian Ungur și a adus victoria țării sale. Dima are astăzi ocazia să răzbune România și să se califice în semifinalele celui mai important turneu de tenis din România.
Mâine, semifinalele turneului vor începe la ora 12:30 și vor fi urmate de finala turneului de dublu.

Biletele pentru ultimele faze ale competiției costă 20 de lei pentru ziua de sâmbătă și 40 de lei pentru duminică și pot fi cumpărate de la recepția Tenis Club Pamira, pe str. Calea Șurii Mici, nr. 39.

Articolul precedentO nouă ediție a Festivalului Toamnei la Dumbrăveni
Articolul următorAproximativ 15.700 de tone de sare au fost alocate Sibiului pentru deszăpezire