Mai sunt câteva zile până când va avea loc cel mai mare eveniment de alergare filantropic din România. Cea de-a opta ediție a Maratonului Internațional Sibiu, organizat de Fundația Comunitară, propune, ca și în anii precedenți, o mulțime de cauze pentru care sibienii se mobilizează, fie alergând pentru una dintre acestea, fie donând pentru realizarea lor, în scopul sporirii calității vieții în comunitate. 

Asociația Culturală BIS se pregătește și ea pentru start, oferind cetățenilor orașului și de această dată teatru pe pâine, teatru pentru toate categoriile de vârstă și sociale, teatru care nu îți cere să îți cumperi bilet, să te formalizezi, să te deplasezi în centru, pentru că vine el la tine acasă.

“E acel teatru care vorbește despre tine, despre interesele tale, despre istoria locului în care viețuiești, despre problemele sociale. Este Teatrul din cartier, înglobat anul acesta într-un proiect mai amplu, numit COOL-Tura prin cartiere, ce se va desfășura în perioada 1 august-12 septembrie 2019. Intenția organizatorilor este de a dezvolta vechiul proiect, care avea drept scop atragerea înspre teatru a cât mai multor spectatori, în special a acelora care nu obișnuiesc să frecventeze sălile de spectacol, prin îmbogățirea ofertei cu produse din diverse domenii artistice, care să răspundă nevoilor unui public cât mai numeros și cât mai divers. Programul va cuprinde astfel spectacole de teatru pentru adulți și pentru copii, concerte, ateliere și, nu în ultimul rând, art terapie practică prin teatru, de care vor beneficia pacienții permanenți din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Din dorința de a sprijini sănătatea mentală prin artă și sport, echipa spitalului, în frunte cu directorul medical al acestuia, dr. Băcilă Ciprian, sprijină inițiativa BIS, pregătindu-se intens pentru a alerga la Team Run”, spun reprezentanții Asociației BIS.

Proiectul a convins nu doar personalități din lumea medicală, ci și artistică a urbei. Muzicianul Claudiu Fălămaș, împreună cu noua sa trupă Suburbia 11, se pregătește de asemenea de start pentru Marquardt TeamRun, iar  poetul Radu Vancu pentru Crosul Visma.

„În octombrie 2010 eram în Turcia și am văzut întâmplător un spectacol itinerant cu Hamlet in limba kurdă, jucat de turci. Era jucat în zonele de conflict, pentru a încerca să oprească răzbunarea și crima. Și deseori reușea. Teatrul vindecă lumea. La propriu. Când mi-am adus aminte de asta, am decis să alerg pentru Teatrul din Cartier. Ajutați-ne să vindecăm lumea!ˮ a afirmat Radu Vancu.

Articolul precedentPapa Francisc, întâmpinat de Junii Sibiului pe Aeroport
Articolul următorMuzeul “Brukenthal” lansează “Ciocolata Baroc”