La mulți ani, România! Astăzi 1 decembrie România ăși sărbătorește Ziua Națională. Sărbătoarea este cu atât mai specială cu cât astăzi se împlinesc 100 de ani de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și unirea provinciilor Basarabia, Bucovina ,Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României. Mai jos puteți citi mesajele autorităților sibiene cu această ocazie.

„Spunem astăzi împreună La mulți ani! României la un veac de la Marea Unire. Românii au fost mereu uniți prin limbă și spiritualitate, având conștiința apartenenței la același popor, în ciuda împărțirilor arbitrare, administrative și politice. Uniți, am reușit să facem ca România să fie recunoscută ca întreg și ca stat independent. Ni s-a recunoscut astfel un drept pe care nu l-am primit din oficiu, ci pentru care am luptat generații întregi, cu sacrificii și diplomație.

Am sărbătorit anul acesta Centenarul Marii Uniri însă, dincolo de festiv, bucuria Unirii trebuie să ne rămână mereu în suflet, pentru că țara are nevoie de această emoție pozitivă și în prezent, pentru a merge mai departe pe drumul său. Cu gândul la cei care au reușit acum un secol să unească România într-un stat independent, cu recunoștință față de sacrificiul lor, uitându-ne la parcursul și provocările țării noastre în acești 100 de ani, trebuie să ne îndreptăm eforturile către viitorul ei.

Noi, toți, avem puterea să ducem România mai departe. Dacă fiecare dintre noi își face datoria ca cetățean, dacă instituțiile statului, centrale și locale, se întorc spre români, așa cum este firesc, comunitățile noastre locale se vor dezvolta armonios, iar România va avea toate resursele și premisele să continue pe drumul bun.

La mulți ani, sibieni! La mulți ani, români!”, Astrid Fodor, primarul Sibiului.

„Sărbătorim, astăzi, Centenarul Marii Uniri. Actul istoric de la 1 Decembrie 1918 a însemnat împlinirea dorului de veacuri al românilor despărțiți de granițe dictate de marile puteri ale vremii. Avem datoria de a păstra moștenirea pe care ne-au lăsat-o cei care au scris cu litere de foc și sânge viitorul acestui neam. Unitatea și demnitatea ne dau puterea de a construi o Românie prosperă și mândră. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, Adela Maria Muntean, Prefectul Județului Sibiu.

„1 Decembrie 2018, Anul Centenarului, este momentul cel mai bun în care să ne aducem aminte nu doar de unde am plecat ca națiune, ci și unde suntem și mai ales unde am vrea să ajungem peste încă 100 de ani.

Anul Centenarului, așa cum a fost el, ne-a arătat românii puternici care vor clădi România la care au visat bunicii noștri și la care visăm încă și noi.

1 Decembrie 2018 este momentul în care ne aducem aminte că dragostea de România nu există fără dragostea față de români, că nu poți spune că-ți iubești țara urându-i pe cei care luptă pentru ea!

România sărbătorește cel mai important moment al istoriei sale și odată cu el pe cei care-l vor scrie pe următorul. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, Deputat de Sibiu Raluca Turcan, Prim-vicepreședinte PNL, Președinte PNL Sibiu.

„Sărbătoarea cea mare, CENTENARUL ROMÂNIEI, îmi oferă prilejul – profesor de istorie fiind – să mă întorc cu emoție în timp, întru rememorarea faptelor de eroism și glorie din trecutul nostru milenar, al cărui corolar este ziua de 1 Decembrie 1918, moment istoric ce ne-a adunat pe noi, toți românii, între granițele ocrotitoare ale aceleiași patrii, România.

Astăzi când serbăm o sută de ai țării, ne sunt vii în inimă idealurile Marii Uniri de la 1918 și jertfa de sânge care a făcut posibilă, întru onoare, datorie patriotică și demnitate, reîntregirea țării.

Cinstim astfel pământul sfânt românesc și geografia noastră spirituală, tutelată peste veacuri de limba română – patrie cu hotare stabilite doar de cadența, la unison, a inimilor noastre.

Când suntem acasă ne bucurăm de frumusețea fără egal a României, când ne este departe, dorul ne întoarce, contopindu-ne cu țara pe care nu o putem niciodată părăsi, căci e parte din ființa noastră.

Când țara împlinește o sută de ani, o îmbrățișăm cu urările noastre și-i dorim să adune în buchetul timpului numai împliniri: să fie prosperă, să-și păstreze frumusețea – ape limpezi, păduri nesfărșite, aer curat, cer albastru, vreme bună.

Dar mai ales îi urăm României să aibă mereu fii și fiice vrednice, pe care noi, dascălii îi formăm, cu emoție, convingere și vocație, pentru viitor! La mulți ani, România acum și mereu!”, inspector școlar general, Prof. Marius Emilian Novac.

„În numele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și al tuturor structurilor asociate, doresc să vă transmit tuturor celor care simțiți românește, tuturor spectatorilor noștri, să vă bucurați de miracolul vieții, cel mai de preț dar care ne-a fost dat.

Împărtășiți cu toți cei care vă sunt aproape bucuria de a fi împreună. Descoperiți ceea ce este frumos în fiecare zi și nu lăsați anii nebuni pe care îi trăim să vă îndepărteze de ceea ce este frumos, să vă împiedice să visați pentru un viitor mai bun!

Noi suntem aici, la teatru, pentru voi, de luni până duminică! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca”.

Articolul precedentO mașină a ars în această dimineață pe Autostradă
Articolul următorFoto/Video Sibiul sărbătorește Ziua Națională a României